Ce vad pasarile/Iulia Gherasim

Iulia Gherasim ne ofera cel mai bun debut cu proza scurta de la Simona Gosu incoace si, poate cel mai important, creeaza un realism feminin de familie dincolo de moda si temele predilecte ale momentului. Indiferent daca evoca atmosfera de noutate si nesiguranta a anilor 90, etosul corporatist, stilul de viata, provocarile si anxietatile femeii din clasa de mijloc a acestor vremuri, o face cu o naturalete, o inteligenta si un umor remarcabile, cu o atentie la detalii, o arta a dialogului si a frazarii care ma fac s-o numesc deja revelatia anului. ( Marius Chivu ) Iulia Gherasim pare facuta pentru proza scurta. Personajele ei evolueaza rapid, luminate doar pe jumatate, in scene care sunt de fapt mici puneri in abis ale unor drame intuite. Femei, barbati, copii, pesti, anemone, toate se amesteca in acest dans macabru, in care fiecare dintre ei pare a pasi pe marginea prapastiei. Povestirile ei se hranesc dintr-o viziune ironica si amara asupra lumii contemporane, asupra relatiilor si a familiei moderne, fara insa a lasa in urma lecturii senzatia claustrofobica a unei situatii fara iesire. Finalurile lor sunt deschise, mici doze de optimism nesperat care tradeaza, cred, o incredere in oameni bine disimulata. ( Bogdan-Alexandru Stanescu )